sâmbătă, 5 decembrie 2009

Doi candidaţi

Doi candidaţi.
1. Avem duminică de ales între doi candidaţi: candidatul Traian Basescu si candidatul Mircea Geoană. Cum să votezi? Alegem varianta unui vot să-i spunem pozitiv. Pozitiv în sensul în care nu analizăm lucrurile negative care privesc pe unul sau pe altul din cei doi prezidenţiabili.
2. Fiecare candidat are în partidul din care provine oameni banuiţi sau chiar acuzaţi de săvârşirea unor fapte de corupţie. Două exemplificări. Dl. Adrian Năstase la PSD şi dna. Monica Iacob-Ridzi la PDL.
Să eliminăm deci dintre argumentele utilizate la decizia asupra persoanei care va fi votată situaţia de mai sus. Nu vom lua în calcul nici acuzele apărute strict în perioada de campanie electorală. Tot câte un exemplu din fiecare tabără. Caseta cu copilul presupus a fi fost lovit de dl. Băsescu la Ploieşti şi vizita presupus subterană a dlui. Geoană la Moscova. Alte aspecte negative (negative in perceptia publica), de această dată din viaţa privată a acestora, aspecte pe care, similar procedeului de mai sus, le vom neglija. Dobândirea imobilului din Mihăileanu de către actualul preşedinte şi relaţia imobiliară a preşedintelui PSD cu soacra sa. Din nou un singur exemplu pentru fiecare candidat.
3. Şi acum voi pezenta aspectele, în sensul unui vot pozitiv, pe care le voi analiza pentru a-mi argumenta votul.
Evident că fiecare candidat va conlucra pentru a aduce la guvernare propriul partid. Traian Băsescu va dori ca în centrul guvernării să se afle PDL, la fel cum Dl. Geoană va dori ca partidul domniei sale să fie centrul guvernării. Iar eu unul, chiar dacă am o serie de antipatii pentru unii politicieni democrat-liberali, prefer PDl-ul în locul PSD ului. Primul face parte din familia popularilor europeni iar cel din urmă din stânga eşicherului politic, fiind socialişti.
4. Fiecare candidat are în preajma sa persoane pe sprijinul cărora se bazează în realizarea proiectelor sale. Atât susţinători din propriul partid cât şi din afara partidului. Vom fi consecvenţi şi vom da câte un singur exemplu pentru fiecare candidat. Domnul Mircea Geoană are, din partid susţinător şi purtător de cuvânt pe domnul Victor Ponta, iar domnul Traian Băsescu în aceeaşi poziţie pe domnul Sever Voinescu. Situaţia este, în opinia mea în avantajul lui Traian Băsescu. Dl. Voinescu este, desigur, mai nou in politică însă este mult peste dl. Ponta atât din punct de vedere politic cât şi intelectual. Prezenţa dlui. Voinescu la dezbateri sau articolele domniei sale pe care le urmăresc de câţiva ani îl avantajează în faţa unui Victor Ponta încrezut, superior şi atotştiutor. Ca şi persoane din afara partidului candidaţilor care îşi afirmă sprijinul pentru candidaţi avem, cu titlu exemplificativ, pe dl. Guşă pe de o parte şi pe domnul Tismăneanu de cealaltă parte. Dl. Cozmin Guşă este, după părerea mea, un diversionist şi un manipulator şi pe această cale remarc cu oareşce tristeţe cum aşa-zişii tineri politicieni români sau altfel spus tinerele speranţe ale politicii româneşti sunt persoane de o calitate morală îndoielnică. Mai sus menţionaţii dar şi alţii cum ar fi dna. Lavinia Şandru sau dl. Aurelian Pavelescu. Asta este părerea mea nefiind nici politician nici analist politic sau jurnalist. O prezentare a dlui. Vladimir Tismăneanu nu cred a fi necesară aici, adică făcută de mine. Pentru cine nu-l cunoaşte pe dl. Tismăneanu blogul meu are link către site-ul domiei sale.
Desigur că punând în balanţă persoanele amintite singura soluţie este de a vota cu Traian Băsescu.
5. Din această campanie electorală cu greu au răzbătut până la electorat viziunile şi proiectele privind România ale celor doi candidaţi. Dar din ceea ce se poate vedea pe site-urile candidaţilor, din ceea ce se poate vedea prin candidaţi şi după candidaţi, la persoanele apropriate doctrinar (chiar, şi în special, la nemembrii de partid) jurnalişti, economişti, scriitori şi istorici cel mai mult mi se potriveşte proiectul Băsescu. Foarte pe scurt amintesc câteva direcţii cum ar fi (a) reformarea statului (constituţie, instituţii, autonomie locală, administraţie locală, publică etc), (b) reforma în educaţie, (c) consecvenţa în condamnarea regimului comunist (aici includ şi definitivarea restituirii proprietăţilor naţionalizate ale cetăţenilor dar şi ale bunurilor comunităţilor minoritătilor naţionale şi ale cultelor religioase; aici se include şi predarea în întregime a arhivelor către CNSAS dar şi medierea dezbaterii publice asupra direcţiei de urmat în ceea ce priveşte urmărirea din punct de vedere penal a persoanelor vinovate efectiv de opresiune în perioada regimului comunist deja condamnat ca regim ilegitim şi criminal) (d) reforma economică (nu numai ca măsură anticriză ci şi ca, sau mai ales ca una normativă şi stabilă fără suspiciuni de schimbare la schimbarea de regim politic sau la apariţia unei crize sau alta şi (e) securitate naţională în sensul continuităţii şi consolidării relaţiei cu NATO, cu Occidentul şi în special cu S.U.A.Nu spun că aceste lucruri le-am găsit explicit la candidatul pe care îl votez eu. Poate le regăsesc la unul sau altul dintre apropriaţii sau susţinătorii săi însă sunt convins că aceste lucruri se pot realiza mai bine cu Băsescu preşedinte decât cu Geoană preşedinte.
6. În ceea ce mă priveşte pot să spun că şi din punct de vedere al discursului public m-a convins dl. Băsescu iar domnul Geoană nu. Pe scurt, Traian Băsescu a abordat temele punctual şi coerent iar domnul Geoană populist şi amestecând temele astfel încât la sfârşitul a două fraze erai în ceaţă.
7. În anumită măsură ambii candidaţi m-au obosit cu unele chestii de campanie: candidatul T. Băsescu cu vestiţii săi moguli iar candidatul M. Geoană tot repetând cum se va apuca el de treabă împreună cu dl. Johanis şi dl. Antonescu ba începând cu 7 decembrie ba imediat după Crăciun.
8. Mă opresc mai bine aici cu scrisul, mai ales că a început deja ziua de reflecţie electorală. Televiziunile au fost, în mare, echidistante în sensul în care având doi candidaţi (unul sprijinit de PDL iar altul de PSD şi PNL) invitau în platou/studio un reprezentant de la PSD, unul de la PNL, unul de la PDL şi pe domnul Mircea Dinescu.
9. Cred cu tărie, fireşte, că Traian Băsescu va fi un preşedinte mai bun decât Mircea Geoană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu